Despre conceptul de inteligență spirituală

Inteligenţa spirituală partea II

 Spicuiri din Inteligenţa spirituală a lui Francesc Torralba

Azi voi trece mai departe la celelalte puteri ale inteligenţei spirituale. Voi începe cu:

Uimirea: una este să exişti, altceva, foarte diferit, este să-ţi dai seama că exişti. Una este să priveşti realitatea, alta e să te minunezi de ea. Uimirea necesită o oprire în timp, o viziune de ansamblu care este legată de surprindere şi are nevoie de distanţa fizică. Distanţarea trezeşte admiraţia şi din ea se iveşte surpriză de a exista. În momentul în care conştientizezi ăsta începe o călătorie care nu ştii unde te va duce şi nu are cale de întoarcere. Revelaţia faptului că exişti, dar există şi posibilitatea să nu exişti, transformă existenţa în lume într-un proiect. Uimirea este o putere a inteligenţei spirituale şi este mama filozofiei.

Datorită aceste uimiri lumea încetează să mă fie ceva banal, evident şi cunoscut pentru a deveni ceva profund, misterios şi enigmatic. Aceasta me stimulează voinţa de cunoaştere, curiozitatea intelectuală, spiritul de cercetare. Lumea devine ceva ce urmează să fie cunoscut.

Surpriză de a exista are efecte asupra dimensiunii emoţionale şi somatice ale persoanei. Ea devine o formă de pasiune subită asemănătoare surprinderii. Limitările care pot împiedica trăirea acestei stări sunt: inconştientă, neacceptarea condiţiilor care ne-au dat naştere şi neacceptarea existenţei celorlalte persoane aşa cum sunt ele. Fiecare vârstă ale limitările ei dar acestea pot fi depăşite prin conştientizare care poate fi marele motor către eliberare.

Autocunoaşterea: pe cărarea care ne conduce spre autocunoaştere se întâlneşte inteligenţa intrapersonală cu cea spirituală. A cultiva inteligenţa intrapersonală, este ceva absolut necesar în viaţă. Ea ne oferă capacitatea de a ne adânci în propriile emoţii, gânduri, amintiri şi speranţe, pentru a forma o imagine cu privire la ceea ce suntem cu adevărat. Ea deschide porţile către inteligenţa spirituală, pentru că întrebările care le punem în legătură cu sensul existenţei, duc spre cultivarea inteligenţei spirituale. Este calea care deschide capacitatea de a distinge personalitatea fiinţei, reprezentarea esenţei, este pasul către transcendentă, către identificarea Sinelui. Conştienta de sine ne face capabili să contemplăm lumea, iar eul liber îşi poate configura trupul şi sufletul.

Capacitatea de a aprecia: inteligenţa spirituală ne oferă capacitatea de a aprecia, de a emite judecaţi de valoare despre decizii, fapte şi neglijenţe. Această capacitate transformă fiinţă umană într-un subiect etic care luptă pentru conţinutul vieţii sale.

Fiinţa umană este capabilă să construiască o piramidă de valori și să trăiască în conformitate cu ea. Valoare este un punct pe linia orizontului şi niciodată nu se posedă, este un pol magnetic către care tindem. Este termenul de referinţă care stimulează persoană pe parcursul vieţii şi o face mai valoroasă. Astfel lumea ni se dezvăluie ca un univers de valori, unde regăsim plăcutul şi neplăcutul, nobilul şi vulgarul, frumosul şi urâtul, binele şi răul, sacrul şi profanul. Suntem capabili să intuim aceste valori şi să trăim în conformitate cu ele, ne atrag dar nu ne impulsionează, ele sunt motive într-un nou sens, necesitând o luare de poziţie a voinţei, ele vor fi relevante pentru ceea ce voi deveni eu.

Valorile sunt motivele care impulsionează fiinţă umană şi o stimulează să adopte un anumit stil de viaţă în lume, ne stimulează să explorăm teritorii necunoscute şi să realizăm mişcări surprinzătoare.

Plăcerea estetică: inteligenţa spirituală ne face apţi pentru a trăi experienţa estetică, pentru a ne delecta cu frumuseţea realităţii, pentru a recepta sublimul care există în lucruri, pentru a ne extazia de ele. Ea te face să simţi emoţia în faţa spectacolului lumii şi să te bucuri de formele fiinţelor naturii.

Artistul exprimă frumuseţea prin opera sa şi caută în permanenţă cea mai bună metodă de a obţine acest lucru. Această căutare este precedată de suferinţă, de nelinişte, dar o poate exprima în operă sa doar dacă a perceput-o în interiorul său. Frumuseţea este o experienţă care are loc în interiorul fiinţei umane şi este strâns legată de inteligenţa spirituală şi nu se poate obţine doar cu simţurile. Plăcerea estetică crează o bunăstare emoţională care iradiază spre exterior şi tonifică trupul. Trăirea urâtului generează emoţii negative precum scârbă şi dezgustul, contrăgând trupul.

Momentele în care fiinţa se contopeşte cu valoare universală a frumosului în concret sunt stări de deplinătate vitală, de adevărata fericire în lume.

Simţul misterului: misterul este prezent în toate realităţile şi în ansamblul universului. Reprezintă ceea ce este ascuns, nu se percepe cu ajutorul simturilor si nici nu se poate clarifica cu ajutorul raţiunii ştiinţifice.

Ludwig Wittgenstein scria: Nu cum este lumea, ci faptul că lumea există: acest lucru reprezintă misticul.

Trăirea misterului este mai intensă când ne proiectăm inteligenţa asupra propriei persoane aşa cum aminteşte Sfântul Augustin: M-am transformat într-o enigmă pentru mine însumi.

Misterul dăinuie pentru acela care adoptă o atitudine de uimire în faţa lumii. Îşi dă seama că natura conţine o profunzime iluminatoare de sens, având menirea de a fi descifrată. Într-o lume închisă şi izolată nu există misterul. Într-o astfel de lume totul se explică în mod mecanic, dar lumea noastră este o realitate deschisă.

 Părintele teoriei relativităţii, Albert Einstein avea un simţ al misterului foarte accentuat: Cea mai frumoasă experienţa spune el - pe care o putem avea este cea a misterului. Este vorba despre un sentiment fundamental care este cum s-ar zice leagănul artei şi al ştiinţei adevărate. Cine nu îl cunoaşte deja nu se mai poate extazia, nici minuna de nimic, am putea spune că este deja mort şi că ochiul lui este deja slăbit. Experienţa a ceea ce este pe deplin misterios - chiar dacă ar fi amestecat cu frica - este cea care a făcut posibilă naşterea religiei. Dar a şti că există ceva de nepătruns, ceva ce se manifestă în cea mai profundă raţiune şi în cea mai strălucitoare frumuseţe până într-acolo încât raţiunea noastră nu poate avea acces decât într-un mod foarte grosolan, această ştiinţă şi acest sentiment constituie adevărata religiozitate. În acest sens şi în niciun altul, sunt un om profund religios.

Va continua

Vă iubesc