Ningea cu flori de cireș ( prietenii știu de ce)

De ce toate mi se întâmplă numai mie? Oare pentru că le caut cu lumânarea? Aşa ar zice unii. De ce naiba trebuie să caut acolo, unde la alţii nici nu le-ar da prin cap? De aia! O vorbă din bătrâni zice: dacă cauţi, găseşti! Ce ţi-e şi cu Universul ăsta! Îţi serveşte cu atât uşurinţă răspunsuri la întrebări imposibile, sfidând normalitatea, ca şi cum ar fi  la ordinea zilei, sa te chiorăști în timpuri de mult apuse.

Poate, chiar să-ţi dea voie să ignori timpul linear, dacă-ţi doreşti cu orice preţ să afli răspunsuri. Îţi dă acces la amintiri atât de adânc îngropate în memoria subconştientă, încât rămâi cutremurat în momentul în care ele se revelează. Poţi să trăieşti o zi, în care să nu mai realizezi, dacă eşti aici sau dincolo de timp, să nu mai ştii, dacă cea ce simţi aparţine acestei lumi sau uneia, demult apuse. Nu ţi-e foarte clar dacă emoţia care răbufneşte îţi aparţine sau o cari după tine, în străfundul subconştientului, din alte vieţi, din dimensiuni paralele, ori le preiei din subconştientul colectiv. Ai o singură certitudine! Că o emoţia stranie e prezentă acum în tine, e reală şi te strânge de gât. Stoarce lacrimi pe care eşti nevoit să le înghiţi cumva, pentru că trebuie să funcţionezi între oameni şi nu dă bine să te apuci de bocit, în timp ce înghiţi clătitele cu ciuperci. Că ai un nod imens în gât şi oricât ai încerca să te concentrezi pe respiraţie, el se încăpăţânează să exercite o presiune constantă, dându-ţi senzaţia, că în următoarele cinci minute vei deveni exoftalmică. Abia aştepţi să ajungi în liniştea casei tale, ca să poţi da drumul şuvoiului, să-ţi goleşti capul de apă, să eliberezi tensiunea ca un vas sub presiune uitat pe foc.

  Stai pe covor şi te întrebi dacă îţi pierzi uzul raţiunii, dacă imaginile ce se perindă pe ecranul minţii tale sunt tălmăciri ale creierului, care a luat-o razna sub presiunea emoţiei? Tragi draperiile, închizi termopanele şi aştepţi să se termine într-un fel sau altul. Auzi urcând din rărunchii tăi un urlet de durere, dar eşti conştientă: nu e vocea ta. Te sfâşie o tristeţe, care nu aparţine fiinţei tale, dar e acolo în tine, ca şi cum ar vrea să te sufoce în următoarele secunde. Ai senzaţia că eşti aici, dar eşti în acelaşi timp şi dincolo. Dincolo unde? Acolo, de unde-ţi vin răspunsurile ce le-ai cerut. Voalul s-a subţiat şi ai putut privi dincolo de el. Nu asta ai cerut? Nu asta ai căutat? Atunci ea de aici! Îţi oferim cu mare drag toate răspunsurile de care ai nevoie!

Imaginile se împletesc cu frânturi de voci, cu mirosuri ciudate, imagini ce durează fracţiuni de secundă. Suficient însă, să te facă să înţelegi. Să legi piesele puzzle-ului, puse în imaginea întreagă, la distanţă de ani. Să înţelegi, de ce ai pictat flori de cireș, de ce ai tânjit după o anumită mobilă, de ce când treceai într-un anumit loc, inima începea să-ţi bată mai puternic, de ce ai citit anumite cărţi cu atâta drag, de ce iubeşti anumite filme,  de ce te fascinează o anumită cultură, de ce tânjeşti să înveţi o anumită limbă, de ce te fascinează caligrafia, de ce asculţi un anumit fel de muzică? Să înţelegi de ce o persoană a intrat în viaţa ta exact acum. Primeşti lecţia, căreia i-a venit rândul în acest moment al vieţii tale, servită pe tavă de argint. Exact când ai crezut că le-ai văzut pe toate, că le ştii pe toate, că eşti ZEN şi nimic nu te mai poate scoate din echilibru.

Pe măsură ce se face lumină, presiunea începe să scadă, te eliberezi din strânsoare. Înţelegi că tristeţea pe care ai cărat-o după ţine ani de-a rândul aparţine unei alte lumi, altor timpuri. Ăsta e motivul pentru care ţi-e străină! Descâlceşti iţele, care păreau fără nici o noimă, găseşti capătul fiecărui fir şi reuşeşti să refaci mosoarele de aţă. Faci ordine între piesele aruncate la întâmplare, te distanţezi de imagine şi ea devine clară. Tu însă nu mai am strop de vlagă. Răspunsul primit te-a secătuit, dar ai înţeles în sfârşit! Arunci batistele pline de muci la gunoi, stângi lumânările, mulţumeşti Cerului şi părăseşti victorioasă câmpul de bătălie. Ai mai câştigat un război cu propria-ţi umbră. Poţi să o iei mâine de la capăt, ai înţeles mesajul.

Fiindcă am adormit

Gândind la tine, de aceea

Mi-ai apărut in somn?

De-aș fi stiut ca-i doar un vis

Nu m-aș fi trezit nicicând.

Ono No Komachi- sec IX

Vă iubesc

Eveniment astrologic deosebit

Un material scris de buna mea prietena Adina Fenechiu, careia i-am promis ca o voi gazdui pe blogul meu pana se intoarce din vacanta. A promis solemn ca-si va face si ea un blog, in care sa posteze despre evenimentele astrologice importante. 

PIRAMIDA DE APA DINTRE JUPITER, SATURN SI NEPTUN          

Pe data de 26.06.2013, la ora  4:13, ora Romaniei, odata cu intrarea planetei Jupiter in semnul Racului, semnul ei de exaltare, se formeaza pe cer o superba configuratie astrala cunoscuta sub numele de Piramida, intre Jupiter in Rac, Saturn in Scorpion si Neptun in Pesti.  “Piramida, sau Marele Triunghi, este formata din trei planete in acelasi element (in cazul nostru apa), in trigon, la 120 de grade fiecare cu celelalte doua.” (D.Ciuperca, “Astrologia in noua era”).

Energiile planetelor Jupiter, Saturn si Neptun, fuzioneaza de-a lungul unui canal de lumina reprezentat de aspectele armonioase pe care le fac aceste planete. Trigonul este un aspect major, benefic, un “cadou divin”, avand implicatii Karmice. Interesant este ca in momentul intrarii in Rac planeta Jupiter a fost in conjunctie cu Soarele, aflat la gradul 5 in Rac, iar Simbolul Sabian aferent acestui grad ne vorbeste tocmai despre REAJUSTARE KARMICA.

Sa profitam de aceste energii pe care Universul ni le ofera timp de aproximativ o luna, acest aspect astral desfacandu-se in jurul datei de 5 august. Este un moment cu adevarat unic,  in care putem sa accesam si sa activam aceste vibratii inalte in vietile noastre de zi cu zi!

Iata imaginile din Symbolon-ul lui Peter Orban asociate planetelor implicate in aceasta configuratie astrala: Jupiter (Marele Preot/Credinta), Saturn (Marele Maestru/Intelepciunea) si Neptun (energia Christica a Iubirii si a Compasiunii/Ingeri, Arhangheli, Fiinte de Lumina, Ghizi Spirituali).

 

Jupiter

Saturn

Saturn

Al doilea Principiu Sacru din Kybalion, care contine invataturile lui Hermes Trismegistus din “Tabula Smaragdina” spune urmatoarele: “Cum e sus, asemeni e si jos, cum e jos, asemeni e si sus pentru a implini miracolul unui singur lucru.”

“Hermeticii impart lumea in trei planuri: planul fizic, cel mental si cel spiritual. Fiecare plan opereaza conform acelorasi legi spirituale! Fiecare plan are vibratii diferite, iar aceste diferente vibrationale reprezinta unicii factori de deosebire intre planuri! Altfel, toate cele trei planuri sunt aspecte ale Totului. Planurile spirituale vibreaza cel mai rapid si la vibratia cea mai inalta, iar planurile materiale inferioare vibreaza cel mai lent, motiv pentru care materia pare sa fie densa si solida.” (Doreen Virtue, “Magia Divina”)

Universul vibreaza acum, in acest moment astral, la frecvente foarte inalte. Ridicandu-ne constient vibratia putem intra si noi pe aceeasi frecventa, accesand planuri superioare de constiinta! Cum putem accesa planul spiritual, energia Christica a Iubirii, Compasiunii si a Iertarii reprezentata de Neptun? Prin Intelepciune (Saturn) si Credinta (Jupiter). Asa cum spunea Rudolf Steiner referindu-se la perioada de mari transformari pe care o parcurge omenirea in perioada actuala” Nu Christos va coborî la omenire, ci omenirea se va ridica la Christos!”

Interesanta este si pozitionarea celor trei planete pe Arborele Sefirotic din Kabbala:

Sefirotul Kether/Coroana reprezinta planeta Neptun, Binah/Inteligenta reprezinta planeta Saturn, Hesed/Compasiunea reprezinta planeta Jupiter, iar Tipheret/Frumusetea reprezinta Soarele (Inima, Sinele nostru). Suntem interconectati in Spatiul Sacru al Inimii, deoarece prin sefirotul Tipheret (Soarele/Inima) sunt interconectate toate sefiroturile! “Numai Dumnezeu stie daca Inima si Soarele sunt forme diferite! Sunt deci fiinte identice ce actioneaza dupa aceeasi lege!” (Papus, “Kabbala”).

Soarele reprezintand lumina constiintei, inseamna ca toate aceste energii sunt deja in noi, in inima noastra! Sa ne deschidem inima pentru a fi cine suntem cu adevarat: fiinte de lumina ce vibreaza in bucurie si iubire!

Avand in vedere ca elementul apa, care reprezinta nivelul emotional si sufletesc, este puternic activat in aceasta perioada, exista riscul de a actiona inconstient, “pe pilot automat”, repetand tiparele si programele din trecut! La acest nivel inconstient reactionam, nu actionam! Pentru a ne putea integra emotiile si sentimentele trebuie sa facem constient fiecare alegere! Trebuie sa “comutam” programul de pe “pilot automat”, de pe nivelul incostient pe cel constient! Sa ne ridicam voit si constient  vibratia! Caci atunci “cand vointa lucreaza impreuna cu Dumnezeu ea poate sa infaptuiasca toate minunile!” (Jakob Boehme).

Totul este deja in noi, am fost creati perfecti si nu ne lipseste nimic! Fiecare dintre noi suntem un aspect al Principiului Divin al Creatiei si atingem gloria Sinelui si cinstim Divinitatea atunci cand ne iubim pe noi insine. Sa fim iubire si compasiune si sa generam din Spatiul Sacru al Inimii iubire si compasiune catre toate fiintele vii din Univers! Pentru ca doar ceea ce facem cu Iubire conteaza!

*Ii sunt profund recunoscatoare Monei Valenas, un astolog cu mare har, pentru toate invataturile pe care le impartaseste cu generozitate!

 Adina

Facepalm!

M-am tot gândit ce subiect să-mi aleg azi. Aveam în minte mai multe, dar nu puteam să mă hotărăsc pe care să îl aleg. Cel mai incitant dintre toate, mi s-a părut unul, discutat ieri, cu un bun prieten. Vorbeam despre evoluţia noastră în general ca şi fiinţe umane, despre schimbările majore ce s-au succedat în ultima vreme în sufletele noastre. Am ”căzut” pe el, pentru că am discutat aceeaşi temă şi cu alte persoane.  Bunul meu prieten avea ieri o mare dilemă. Mi-a pus o întrebare care mă  ”lucra pe la spate”, de un timp. Îmi povestea despre un sentiment ciudat, care îl urmăreşte, o formă de nepăsare, care nu i-a fost familiară până acum. Mi-a adresat întrebarea, cu rușine in glas: Oare devin nesimţit? Ce poate fi această formă de” nesimţire” răsărită pe neaşteptate în vieţile noastre, care ne face să ne învinovăţim de păcate imaginare? În această lume, văzută de unii ca o lume a apocalipsei, în care totul se năruie în jurul nostru cum putem să devenim ”insensibili” la suferinţele pe care le întâlnim la fiecare pas? Sau mă rău - am ajuns să privesc cu detaşare în propria mea viaţă, evenimente sau lucruri, care înainte, cu siguranţă mă duceau într-o stare soră cu disperarea. Cum să răspunzi în aceste vremuri, la întrebarea Ce mai faci, cum îţi merge? – cu: bine? Dacă îţi merge bine, înseamnă că eşti dus cu pluta, că îţi filează o lampă, că nu eşti cu toţi boii acasă! Cum să-ţi meargă bine când se schimbă climă, rata şomajului este în creştere, fabricile s-au desfiinţat, autostrăzile s-au furat, terenurile  stau necultivate şi...?  Aş putea să fac aici o listă nesfarșită despre lucrurile  care ar trebui să mă îngrijoreze în fiecare minut al vieţii mele. În loc de asta,  eu devin pe zi ce trece tot mai insensibilă şi refuz să mă îngrijorez. Nesimţită de-a dreptul! Şi culmea, întâlnesc tot mai des, persoane care-mi împărtăşesc  ”nesimţirea”. Groaznic! Ce se întâmplă cu noi?

Ieri, citind newsletterul venit de la editura For You, scris de Loren Gorgo (mulţumesc doamnei Monica Vişan), am reuşit să înţeleg esenţa acestui fenomen, pe care până acum doar îl intuiam. Este vorba despre un fenomen  numit de autoare  dezidentificare. Am să încerc să explic, aşa cum l-am perceput eu, în perioada ultimelor luni.

 Primul nivel de înţelegere, a fost acela, în care am avut revelaţia faptului (despre asta am scris și în cartea mea) că, relaţiile cu ceilalţi sunt doar o manifestare  a Jocului Cosmic din care facem parte. Aceste relaţii, în care noi ne încăpăţânăm să căutăm fericirea, sunt menite să ne dezvăluie esenţă a cea ce suntem noi. Sunt oportunităţi de a experimenta diferite forme de manifestare a Esenţei noastre Divine. Sunt parte a contractului pe care  ”l-am semnat” înainte de coborârea în întruchiparea fizică. Când reuşeşti să înţelegi acest lucru, te eliberezi din a emite judecăţi faţă de ceilalţi. Te eliberezi de criticismul ce te împingea în permanenţă să cauţi cea ce te separă de semenii tăi. Îţi dă acea înţelepciune, datorită careia, devii conştient, că nu există oameni răi - oameni buni, doar oameni. Reuşeşti să înţelegi, că singura persoană de a cărei fericire eşti responsabil, este propria ta persoană. Da, ştiu, poate părea total egoist! Asta nu înseamnă că-ţi pierzi iubirea faţă de ei.Din contră, înveţi să-i iubeşti pe de-a întregul. E o formă de iubire mult mai rafinată, în care îţi laşi la o partea aşteptările pe care le aveai faţă de ei, o formă de acceptare totală, în care devii conştient că limbajul iubirii este unul tăcut: Când ştii, taci!

           Te eliberezi de îngrijorarea pe care ţi-o provocă părerea celorlalţi despre tine. Oricum, nici tu însuţi, nu eşti pe deplin conştient de cine şi ce eşti, cu adevărat. Iar ceilalţi? Nici atât. Şi atunci de ce te-ar mai îngrijora părerea lor despre tine? Suntem într-o permanentă schimbare, evoluţie. Azi nu mai sunt cea ce am fost ieri, mâine nu voi mai fi, cea ce am fost azi. Singura certitudine din această lume este schimbarea. Ironic!

După ce am integrat această înţelegere, am reuşit să lărgesc sfera acceptării către alte domenii ale existenţei mele. A fost muncă susţinută, care uneori mă dădea de toţi pereţii, mă cadorisea într-o perioadă cu ”shit delivery” -uri aproape zilnic. Cu timpul reuşeşti să accepți, că menirea lor nu e să te facă să suferi, ci să te elibereze din strânsoare. Te face să înţelegi, că nu există probleme, doar lecţii de învăţat, că tot acel rahat care ţi se descărca în faţa uşii, este ”îngrăşământ”,  care are darul să te facă să ”creşti”. Gradul de detaşare cu care reuşeşti să priveşti către toate acestea creşte, cu fiecare zi, cu fiecare lecţie învăţată.

Aşa am reuşit să înţeleg eu, ce reprezintă această trăire, pe care noi am numit-o cu atât uşurinţă  ”nesimţire”. Este o detaşare, de tot cea ce însemnă griji, este o formă de acceptare a tot ce înseamnă existenţă, o conștientizare a faptului ca nu există rău şi bine, doar lecţii de integrat. Este dezidentificarea de dualismul lumii fizice, o dezbrăcarea de ataşamentele mentale şi culturale, într-un final, chiar  de cele spirituale. E semnalul, că am realizat în sfârşit: ”înălţarea” mult trâmbiţată, e viaţa în derulare, existenţa în sine.

Vă iubesc!

Războiul fluturilor

It’s a good day to die ... la la la la – o cânt de mai bine de două săptămâni. Îmi răsună în cutia craniană redundant. Se oprește pentru câteva secunde, doar ca să revină cu forţă şi mai mare, alunecând prin circumvoluţiunile creierului meu, asemeni apei, pe toboganele aqua-parcului. De ce mă obsedează melodia asta ? Cred că am ascultat-o până acum, de un milion de ori,  o ascult în continuare: I want to fly higher, higher  than I’ve been before- burning with desire, I’am ready to open the door...

 E prima dată, de când merg către raiul meu la munte, că  mă simt asemeni criminalului ce se întoarce la locul faptei. Simţeam adrenalina urcându-mi prin vene, dând naştere unei stări de furie, căreia nu-i găseam explicaţia. Cu fiecare kilometru ce mă ducea mai aproape, o simţeam  punând stăpânire  pe tot corpul meu, inundându-mi in final  creierul . WTF? De obicei trăiam starea asta la  plecare! E o stare cunoscută de toţi cei ce îşi petrec acolo câteva ore sau zile. Eu o numesc “sindromul plecării din Ocolisel”. De ce s-a inversat acum emoţia? Ceva nu e în regulă, m-am defectat? Ar trebui să fiu tot mai relaxată, cu fiecare kilometru parcurs, iar eu devin tot mai agitată. Când am dat curba la dreapta  eram asemeni vulcanului Teide, înainte de a-şi scuipa bolovanii din burta încinsă, gata să explodez, din clipa în clipă. Mă şi vedeam scuipând pietre negre, imense, pe drumul de ţară, le  vedeam rostogolindu-se în vale, producând calamităţi ireversibile. Drumul era plin cu  sute de fluturi maro. Și asta mă infuria! Nu se dădeau din calea roților, trebuia sa trec peste ei.   Încercam metoda infailibilă: concentrare pe inspir şi expir. Vezi să nu funcţioneze! M-am dat bătută. M-am abandonat furiei: dă-i gaz, manifestă-te în toată splendoarea ta, eşti de vis! O gazdă perfectă, plină de o furie drăgălaşă, nevinovată, plăcută de-a dreptul. Orice musafir ar trebui să fie încântat de starea ta minunată, de ospitalitatea ta fără margini. Trânteşti minunat pâinea pe masă, omleta cu  siguranță  e încărcată cu energia iubirii necondiţionate, ce să mai spun despre  salată. Fii sigură, musafirul tău se simte ca în rai,  va înghiți mâncarea preparată de tine,  cu mult “drag”. Nu m-aş mira de loc,  să-ți mulţumească pentru masă, apoi să pornească pe jos către casă. Bravo! Ai reuşit! Ar trebui să arunci vasele pe geam, în loc să le speli. Poate asta ţi-ar risipi furia.

A fost momentul în care mi-a căzut privirea pe minuscula cană din ceramică de pe bar. De acolo a alunecat către sticla goală din faţa geamului, la furculiţa uitată pe bar, la firimiturile de pâine uscate. Cuvintele îmi urlau în ureche: it’s a good day to die! La la la la... Vinul scurs pe tastele laptopului, nişte lupi, un pantalon de trening mov cu urme de vopsea, o ţigară fumegând leneşă în scrumieră, carbonara, focul, sudoarea din saună, carnea de pui ca iasca, hohotele de râs, şoaptă la urechea stângă, apoi la cea dreaptă... Am înţeles!

Nu vroiam să-mi amintesc! Dar - vrând parcă să-mi facă in ciudă -  fiecare fir de praf vorbea. Despre fluturii din stomac, pe care am jurat că nu-i voi mai simţi niciodată. Să-i ia naiba! Mi-era atât de bine fără ei.” Dar tu nu, că Batman”! Iar ei – fluturii - se simt obligaţi să se înghesuie, să se înghiontească, să zboare drăgălaş, să strălucească, să dea din gene mărunt. Na bine mă, lasă-i să se desfăşoare! Tot e bine că ai înţeles, în sfârşit. Că doar eşti fata deşteaptă, ai un creier al naibii de bine mobilat. Mobilă italiană de primă mână, lemn de stejar, fără noduri.

În acel moment, am acceptat furia. E parte din mine ca şi plămânii, stomacul, ochii, nasul. Când mă doare capul nu mă duc la abator să mi-l taie, încerc să-l vindec. La fel şi cu furia, e a mea, nu pot pur şi simplu să o trântesc de pământ ca pe un scuipat. A inceput se dizolve, cu încetineală ardelenească. Se scurgea din vene în carne, apoi în pori, se prelingea pe piele. Am lăsat-o să se prelingă pe podeaua de piatră. Am semnat tratatul de pace cu Mini me, am pus capăt războiului cu fluturii. Le-am dat voie să-şi facă zborul nupţial, m-am bucurat de mângâierea aripilor mătăsoase şi ciripitul lor. Mi-am trecut mâna cu drag peste cutele cearceafului, m-am cuibărit pe locul din dreapta, am iertat fluturii şi m-am iertat pe mine. Am dormit 4 ore, un somn plin de vise ciudat de reale, în care fluturii nu-mi deranjau stomacul. Erau liberi, zburau pe un câmp presărat cu margaretele mele preferate. Mă bucuram de ei, nu mai eram obligată să-i calc cu roțile mașinii,  îi iubeam de-a dreptul, erau ai mei.

                                       Vă iubesc

Atingeri

                                         

          O dimineaţă de duminică banală, asemeni sutelor pe care le-am trăit până acum. Dureros de banală, doar eu, ecranul laptopului, cafeaua, ţigara, ticăitul ceasului şi cântecul păsărilor ce răzbate prin geamurile ferecate ale casei. De undeva se aude lătratul unui câine obraznic, care uită că e sfântă zi de duminică a Rusaliilor şi oamenii ar vrea să doarmă azi un strop mai mult. A fost noaptea în care s-au deschis cerurile, dându-ne acces la lumile subtile, permiţându-ne să păşim pe debarcaderul ce leagă subconştientul nostru, de lumea conştientă. În următoarele zile, trăim o conjunctură astrală magică, una în care avem ocazia să accesăm cu uşurinţă zone, altfel greu accesibile, din adâncul fiinţei noastre. Avem ocazia să iertăm, să ne manifestăm iubirea, recunoştinţa, cu putere sporită. Avem oportunitatea să ajungem cu  uşurinţă, în inima celorlalţi.

Stau în livingul căsuţei mele de la ţară şi, în acest context magic, mă gândesc la puzzle-ul imens care e viaţa mea. Am recitit analiza astrologică a acestei perioade, scrisă de buna mea prietenă Adina Fenechiu (alias Bulinuţa) şi gândul m-a dus la oamenii cărora le sunt recunoscătoare pentru modul în care mi-au atins viaţa – în mod conştient sau inconştient. Oameni care cu siguranţă nu au nici cea mai vagă idee despre rolul important pe care l-au jucat în cea ce numesc eu zidirea noii mele vieţi. Nici eu nu am realizat până recent, modul în care oameni aparent neimportanţi, reuşesc să provoace uragane menite să aducă schimbări ireversibile în noi. M-am întors în timpul linear, căutând o persoană, un cuvânt, un gest care a avut menirea să apese pe butonul roşu, ce a declanşat şuvoiul de schimbări din ultimii ani ai existenţei mele.

Am rămas uimită de personajul pe care l-am găsit acolo. Un fost angajat al firmei mele (fie-i ţărâna uşoară – firmei, nu bărbatului), un bărbat mărunt de 45 de kg, priceput la toate. Un personaj paradoxal – în aparenţă, total neînsemnat în peisajul vieţii mele. A lucrat la firma mea, pentru o perioadă de 4 ani, pe post de ”om bun la toate” – făcea orice îi ceream. Viaţa lui era umbrită de marele monstru al alcoolismului. Dimineaţa, înainte de a începe munca, era nevoit să se oprească pe ”Manzariei”, să-şi ia ”cinzeaca” – altminteri nu reuşea să funcţioneze în parametrii acceptabili. În decursul anilor, am aflat lucruri uimitoare despre el: avea un caiet gros, în care de ani de zile făcea calcule de probabilităţi, în speranţa că, într-o zi, va câştiga la loto. Trimitea ambalajele ţigărilor la concursuri iluzorii, nutrind o speranţă ciudată: aceea de a câştiga o excursie exotică, pe care să mi-o facă cadou. Citea şi scria poezii. Purta în sufletul lui o iubire tainică pentru mine – atât de profundă, încât într-o singură zi, mi-a săpat o fântână, cu mâinile goale. La un moment dat, acest om a rostit fraza care a declanşat avalanşa ce a adus schimbarea de neoprit în existenţa mea. Tocmai terminasem de amenajat baia casei mele de la ţară şi încercam să-i aduc o notă de prospeţime, pietrei cu care îmbrăcasem pereţii. Pictam cu mare atenţie, un brâu azuriu, întrerupt de forme geometrice colorate. Eram concentrată la maxim în stângăcia de a ţine pensula, când am simţit că cineva mă priveşte. Era M. care stătea în spatele meu, admirând ”maestria” actului creator. În momentul în care am întors capul, a zis:

Şefa, atât de uşor va merge mâna, încât sunt sigur că aţi fi în stare să pictaţi biserici.

            O frază aparent banală, punct de plecare spre o direcţie ce nu am bănuit că sălăşluieşte în fiinţa mea. O zonă a creativităţii, îngropată adânc timp de aproape jumătate de deceniu. Cuvintele lui au început să lucreze în subconştient, asemeni apei din fântâna pe care a săpat-o cu propria lui mână, spălând noroiul ce ascundea pietrele preţioase, ferecate în tenebrele fiinţei mele. Cu fiecare picătură scursă, mă apropiam tot mai mult de adevărul din mine.

          Apoi am uitat cuvintele lui. L-am uitat şi pe el. De ce aş ţine minte o persoană atât de neînsemnată? Un simplu angajat. Un om care a venit şi a plecat. Cerul a avut însă grijă să-mi amintesc de el. Pentru că, în ”micimea” lui, m-a  ”atins” cu cuvintele izvorâte dintr-o iubire tainică, ce probabil i-a măcinat existenţa în anii petrecuţi alături de mine. Mi-am amintit de el, pentru că ar trebui să-i fiu recunoscătoare, să-l păstrez într-un ungher al inimii mele, la loc de cinste.

       Aşa am să fac! Și nu doar cu el. Vă voi căuta pe toţi cei care mi-aţi atins inima. Şi am să făuresc locuri luminoase pentru voi, acolo în adânc. Am să vă preţuiesc şi iubesc, câte zile oi mai avea. Pentru că sunteţi importanţi pentru mine. Sunt conştientă că, fără voi, nici eu nu aş putea să fiu. Suntem interconectaţi în moduri miraculoase, legaţi cu fire invizibile, în Matricea Divină. Ne atingem în subtil, cu mult înainte de a ne cunoaşte măcar.

Vă invit să meditaţi la asta, în zile ce urmează. Căutaţi în labirintul existenţei, atingerile magice. Veţi fi surprinşi de cea ce veţi descoperi. Trimiteţi iubirea voastră, tuturor celor care au fost parte al angrenajului numit viaţă. E o ocazie să vindecaţi, să iertaţi şi să iubiţi. Mai mult, daţi-i voie iubirii să vină către voi. Învăţaţi să o descoperiţi în gesturi aparent banale, prozaice, neînsemnate. Amintiţi-vă de cuvintele lui Octavian Paler:

”Dacă cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte”.

            Mulţumesc Bulinuţa pentru aceasta reflecţie. Te iubesc şi vă iubesc!