Nerecomandat

Acest blog nu este recomandat minorilor, tinerilor sub 25 de ani ( în mod special celor care prezintă o anumita înrudire de sânge cu mine), profeților, falșilor profeți, pudibonzilor, iluminaților, xenofobilor, misoginilor,feministelor, insensibililor, perfecționiștilor, cautătorilor de noduri in papură, maneliștilor, scorțoșilor, voyeriștilor, supărăcioșilor, celor snobi, celor slabi de inima ( daca totuși citesc, sa aiba la îndemână nitroglicerină pentru anumite urgențe) , criticilor, necriticilor, nemulțumiților, frustraților, cocalarilor, pițipoancelor și altor categorii înrudite cu cele menționate mai sus. In caz ca cei menționați , totusi se rătăcesc in zonă, nu-mi asum răspunderea pentru nici un fel de neplăceri provocate de lecturarea celor ce urmează sa le scriu. Amin

joi, 19 martie 2015

Curaj? Mă faci să râd!

                             



Cuvântul care a fost definitoriu pentru .ultima mea escapadă a fost “ CURAJ”. L-am auzit cred că de sute de ori. Înainte de a pleca, l-am văzut scris de zeci de ori în comentariile de pe Facebook, l-am auzit după ce m-am întors și încă îl mai citesc, chiar și la o săptămână de la întoarcere. Curaj la ce? Să trăiești? Mă îndoiesc că ai nevoie de așa ceva. Ai nevoie de el ca să NU trăiești. Să rămâi prins în rutina ucigașă a vieții, să te lași măcinat între pietrele de moară, care te ucid încet, târându-te între un serviciu care te chinuie în fiecare zi și oameni pe care îi detești. Să rămâi în capcana dimineților eterne de luni, dimineți care îți provoacă depresie și te fac să te simți înlănțuit cu bile grele la picioare, asemeni contelui de Monte Cristo. Să târăști după tine leșul în putrefacție al unei căsnicii de mult decedate, urându-te de fiecare dată când te întorci în patul conjugal, care nu-ți mai servește decât la odihna oaselor zdrobite de monotonia existenței tale. Nu mai miroase acolo de loc a amor, decât a pene umezite de la transpirația coșmarurilor tale. Să stai catatonic în fața unui ecran de televizor, privind la emisiuni idioate cu cocălari și curve de doi bani, la știri menite să-ți înspăimânte existența. Pentru toate astea AI NEVOIE de curaj. Pentru că într-o bună zi vei fi chemat la ordin de Șefu ’,fără drept de apel. Ce îi vei spune atunci?
Eu îi voi spune că mi-am vândut bijuteriile ca să pot pleca în Nepal. Că sunt o iresponsabilă și nu mă gândesc că puteam să le vând la bătrânețe ca să-mi cumpăr pită sau să-mi plătesc azilul 3 luni. Am să-i spun că am avut încredere într-un om pe care nu-l văzusem în viața mea, că mi-am încredințat lui doua săptămâni din „prețioasa” mea viața, fără să mă gândesc înainte, nici măcar 24 de ore. Am să-i povestesc că m-am plimbat pe malul râului sacru Bagmati, printre rugurile funerare, între sadhu “înveșmântați” în cenușa morților, între temple în care se mai sacrifică animale spre mulțumirea lui Shiva.
Apoi am urcat muntele. Și am tot urcat trei zile, cu dorința de a mă simți mai aproape de EL. În speranța că poate îi văd urma lui Yeti cel  păros și picior numărul 50. Am trăit  spaima omului sufocat de răul de altitudine, momentul în care  simți că plămânii îți vor exploda dacă mai faci un pas în sus. Însă, acolo sus pe Poon Hill, am văzut “doar” munții Himalaia cu piscurile scăldate în aurul soarelui răsărind. Le-am gustat numele pe rând, le-am repetat obsesiv : Daulaghiri, Annapurna, Machhapuchhre. Le-am încrustat în  memoria celulelor mele, ca să mă pot întoarce acolo când sunt tristă. Am plâns lacrimi de bucurie privind  peisajul, de o frumusețe greu de cuprins cu inima.
Apoi am coborât și ne-am scăldat în apă caldă cu bătrâni ce nu-și mai cunoșteau vârsta. Apoi am zburat în cer cu vulturii, am alunecat în canoe pe apă printre crocodili. M-am întristat  la vederea elefanților în lanțuri. M-am bucurat la vederea rinocerilor păscând leneși în jungla, a maimuțelor sărind vesele printre crengi, a ursului ce trecea sfidător prin fața mașinii chemându-și puiul după el, a bizonilor coborați la vale doar în cinstea noastră.
Apoi am alunecat iar cu barca pe râul învolburat, am urlat cât m-au ținut plămânii la fiecare val.
Am să-i povestesc că m-am bucurat de dal bat power, de tatopani, de mirodenii alese, de cântec , de dans, de mirosuri, de frumusețea oamenilor, de bunătatea lor, de Kukuri, de prieteni noi, de zâmbete, de îmbrățișări, de frig, de căldură, de Buddha, de locuri sfinte, de acorduri de chitară, de picături de ploaie, de razele soarelui, de gălăgia orașului, de poluarea mașinilor îmbătrânite de drumuri imposibile, de liniștea muntelui, de culorile steagurilor de rugăciune, de sunetul gongului în templul ce se trezea la viață, de căldura sacului de dormit la -2 grade în cameră, de dansul păunului, de frica ce mi-a mușcat din mădulare la gândul zborului, de zâmbetul copiilor, de verdeața lanurilor de orez.
Credeți că o să-mi spună că am fost curajoasă? Cu siguranță nu. O să-mi zică : - - Bravo fată! Ai știut să te bucuri de tot ce v-am dat.
Iar pentru asta nu ai nevoie de curaj. Doar de a simți nevoia de a trăi. "De -adevăratelea".
Îi mulțumesc lui Tavi Segărceanu, alias Sega, (autorul de talie planetară) , pentru că a făcut posibilă această aventură în Nepal. Că ne-a dat voie să pătrundem în cotloanele sufletului său, să mergem pe urmele aventurilor lui, să-i cunoaștem și noi pe acei oameni, care i-au marcat viața. Îi mulțumesc lui Lama ghidul nebun, că ne-a călăuzit pașii pe munte, lui Shaila căpitanul, care a căzut din propria lui barcă, Lui Sushma și Maya că ne-au hrănit cu cel mai bun dal bat power” din lume, Lui Hari ghidul expert, care ne-a ocrotit de crocodili și fiarele pădurii cu un băț de bambus, cărăușilor care s-au spetit cărând bagajele noastre, lui Petra care mi-a suportat sforăitul atâtea nopți și nu în ultimul rând domnului arheolog Basanta Bidari, pentru că și-a împărtășit înțelepciunea cu noi.



PS. Îi mulțumesc și lui Bogyo,  beagle-ul atomic. că m-a așteptat răbdător acasă și nu s-a supărat pe mine.


Annapurna sud văzut la coborâre
Annapurna în răsăritul de soare

Cu Petra, cea care m-a suportat eroic

Lama ghidul nebun cu Sega

Peisajul ăsta mi-a tăiat respirația

Toti de-a fir a păr


 





  

2 comentarii:

  1. Ce coincidenta ! Acum trei zile am terminat cartea lui Sega despre Nepal , unde, in prefata ,spune ca dupa calatoria lui, a organizat excursii pentru fanii lui, doritori sa cunoasca si ei locurile pe care el le-a cunoscut . Si azi, intr-o discutie ci o prietena, mi-am amintit de dv si v-am cautat pagina de fb , si ce surpriza am avut ; aveti in lucru o carte despre Nepal ! Abia astept sa o citesc , sunt convinsa - cu aceeasi placere ca pe "Camino" , care este pe primul loc in topul cartilor despre camino , citite de mine .Namaste !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce ciudat sa-l vad pe Lama in poza , mi l-am inchipuit mult mai pirpiriu :)

    RăspundețiȘtergere