Sfârșitul lumii!
Neanunțat. Nici o surla, nici o
trambiță. A ieșit și Mercur din retrogradare, comunicarea și-a pierdut
scarțâiala, cuvintele încep să-și revină din ascunzișuri. Atăt că eu nu mai
vreau nimic. Mă simt de parcă toate lămpile ar fi început să-mi fileze în
același timp. Descărcările lor electrice au bruiat toată cavalcada de gânduri ce se învălmășea,
cu înverșunare năpraznică, între circumvoluțiunile creierului meu. S-au dus
naibii toate. Habar nu am unde. Nu simt nici cea mai mică nevoi de a le căuta. E
bine fără ele.
Pentru că, e atăt de bine să nu
mai vrei nimic. Doar să fii. Așa cum ești. Mulțumit de fiecare respir și expir.
De faptul, că ai ochii deschiși, ca să
vezi pădurea de sub balcon și fumul ce se inalță din coșul casei de peste drum.
Să nu te simți important, nici neimportant. Nici vinovat, nici nevinovat.Să nu
te simti nici urât, nici frumos.Să nu-ți mai faci griji pentru contul din
bancă. Doar să te simți. Viu. Cald. În viață. Mulțumit că nu ai picioarele prinse
în suportul de ziare. Te-ai ridicat din pat și ai toate organele la locul lor.
Mai puțin creierul. Pentru că în locul lui e un gol mare, nepopulat. E doar
liniște și acceptare. E bine așa cum e!TOTUL!
Oare e ceva patologic în starea
asta sau pur și simplu a venit sfârșitul lumii? Dacă aș descrie trăirea, stând
intinsă pe patul unui psiholog, oare m-ar trimite la sectia doi, închiși? Cu
siguranță. Pentru că nu e normal să-ți fie bine în lumea asta nebună de legat.
În care copii mor de foame, taifunul ucide zeci de mii de oameni, guvernanții fură pe rupte, Roșia Montana e pe
cale să devină un lac de cianură, pensionarii nu au bani de medicamente. Iar eu
stau în pijama în apartamentul de hotel intr-un fum de-mi pot agăța sabia pe el
, scrumiera e plina până la refuz, beau
suc de fructe direct din bolul robotului de bucătărie, nu-mi iasă nimic din ce
mi-am propus să fac azi , ușile de la dulapuri sunt deschise, nu stiu dacă e miercuri
sau joi, ecranul de la laptop atârna pe masă, am o întindere musculara la
piciorul stîng și totuși mi-e bine. CIUDAT DE BINE!
Oare cum aș putea să fac să vă
dau din starea mea? Măcar căte un storp fiecaruia dintre voi. Azi! Că mâine nu
știu cum va fi. Și nici nu-mi pasă. Poate nici nu va fi un măine. Who
knows? And who cares? Azi e bine! Mâine
mai vedem noi. Pentru că azi chiar mă simt ca o doamnă superioară ce mi-s.
Vă
iubesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu