Mda, numai cât mă lăudasem pe blog, cu o zi înainte că
totul este bine aşa cum este. Că am fost binecuvântată cu harul de a înţelege,
că nimic din existenţa mea nu poate fi schimbat. Se aşternuse pacea după lupte
lungi cu mintea mea egotică. Am avut senzaţia că am ajuns la staţia terminus, că sunt în sfârşit acasă.Am putut să las în urmă tristeţile, frământările,
gândurile ce îmi măcinau creierul ziua şi noaptea. A durat însă o singură
zi. Nu trecuseră 24 de ore de când afirmasem că nu-mi pasă ce aduce ziua de mâine,
pentru că e bine aşa cum este. Și boooooooommmmmm!!!!!!!!
Se pare că Universului nu-i plac oamenii trufaşi. Şi-a
râs în barbă în surdină şi a zis : IA DE AICI, CĂ MAI AVEM PENTRU TINE! Mai
avem lecţii multe, ecuaţii de rezolvat. Cu multe necunoscute. Pentru că ştim:
nu ai fost bună la matematică. Nu ai decât să înveţi. Să faci slalom printre
emoţii, sentimente, gânduri, trăiri, amintiri, reamintiri, cuvinte, x-uri,
y-uri. Desfă ecuaţia în bucăţele mici, caută să înţelegi rostul fiecărei
necunoscute, aranjează-le la locul lor, desluşeşte jocul, să poţi ridica următoarea barieră. Ca să poţi păşi mai departe către următoarea lecţie.
Marele meu avantaj în acest moment este, că: acum ştiu. Totul este un joc imens. Că eu sunt un jucător. Mă credeam Regina, iar
Universul a venit să-mi arate că nu am reuşit să depăşesc statutul pionului şi
m-a aruncat la loc, în linia întâi. Pe câmpul de bătălie, ca să-mi răsune surle şi
trâmbiţe în urechi, ca să scot sabia ruginită din teacă, să o şterg de pânze de
păianjeni şi să mă avânt din nou în lupta cu mine însumi.
Ştiu că lecţiile se învaţă din interacţiunea cu
ceilalţi pioni. În ultima vreme nu apuci bine să termini o lecţie, că ţi se
serveşte instant următoarea. Lecţiile sunt tot mai condensate, tot mai subtile,
tot mai rafinate şi mai greu de desluşit. Sunt timpuri în care e nevoie să ne
rezolvăm cu elegantă, ultimele rămăşiţe din balastul ce zace la fundul apei. Trăiesc
senzaţia că mă apropii cu repeziciune de ultimele examene înainte de licenţă
vieţii mele. Sau o fi şi asta doar o născocire a imaginaţiei mele. Eu resimt la
modul ăsta, din cauza dificultăţii temelor de casă.
Dar să revin
la început. Nu trecuseră 24 de ore de când am apăsat butonul de postare şi lecţia
era deja în bătătură. Iată-mă din nou stând pe covorul din baie (de data asta
era nevoie de răcoare multă), dându-i muci într-o furtună de emoţii, imagini
ciudate, venite de undeva din timpuri imemoriale. Amintirea unor ochi gri,
translucizi privindu-mă dintr-o dintr-o altă dimensiune, mă fărâmiţa în bucăţi. M-am spart ca o vază
chinezească din epoca Ming, au rămas cioburile împrăştiate pe gresia din baie.
Eu priveam la ele rezemată de cada de baie şi mi-am urat „Welcome back to the real life!”. N-ai decât să
aduni cioburile, bucată cu bucată, să le găseşti locul la fiecare în speranţa că
vei înţelege lecţia. Lecţia unui Soare conjunct cu un alt Soare, lecţia desăvârşirii
sinelui prin transcenderea egoului. Trecând prin iubirea fără ataşamente.
Mdaaaa, recunosc că am înţeles TOT (mulţumesc Adina, oracolul cititor in astre de la Bran). Ţin să menţionez, pentru cei ce nu mă cunosc personal,că asta
cu înţelesul este o mare ironie.
Ochii însă au
rămas să mă privească. De undeva adânc, din interior. De fiecare dată când revin, un
val imens de emoţie îmi stoarce lacrimi din creier. Mai iau câte un bob de
strugure de pe ultimul ciorchine, aproape gol. În speranţa, că dulceaţa lor o să
mă ajute să înţeleg ce trebuie să fac cu piesele de pe tablă. În ce colţişor la
vieţii mele trebuie să le pun. Pentru că acum, habar nu am. Necunoscutele sunt
atât de multe încât sunt rătăcită printre ele. Poate nu ar fi rău să mă înscriu
la un curs de şah online. Ca să învăţ să mă feresc din a-mi da singură şah mat în
24 de ore. Sau măcar să învăţ cum se defilează pe tabla de şah cu demnitatea
reginei. Pe deplin conştientă că scenariul e scris cu mult timp înainte,
planificat în cel mai mic amănunt şi oricât aş fi încercat să driblez pionul
negru tot aş fi dat nas în nas cu el.
Iar dacă nu
reuşesc toate astea, voi cobora la farmacia din vecini să-mi cumpăr nişte
colagen şi îl înghit. Poate data viitoare, nu mi se mai înmoaie încheieturile de
la genunchi şi voi reuşi să-mi păstrez statutul de regină.Trebuie sa recunosc că sunt de vis.
Vă iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu