Obosita!

                    Cica, as fi ales sa cobor in aceasta intruchipare sa traiesc viata in forma ei cea mai condensata. Sau cel putin asa mi-au zis mai multi astrologi. Am avut o vaga banuiala si eu, pentru ca mi se parea ca lucrurile sunt uneori ciudat de ciudate. Mai ales in ultimul an ... a curs viata de parca ar fi fost Gangele in perioada musonului. Reintalnirile karmice s-au inghesuit la usa mea, aducand cu ele lectii pe care cu siguranta nu am fost dispusa sa le invat, de-a lungul intruchiparilor traite pana acum. Oamenii vin in viata mea, raman pentru o scurta perioada, imi servesc lectia de invatat apoi dispar cu o repeziciune inimaginabila. De parca nici nu ar fi fost acolo niciodata. Uneori am senzatia ca a fost doar un vis, sau un cosmar, sau doar o amintire.

                Privesc cu fascinatie catre toate ce se inghesuie sa ma doboare la pamant sau din contra, sa ma inalte catre cer. Unele reusesc sa le inteleg, la altele stau martor , asistent principal de “cosmar live”. Si ma intreb, cum am putut fi atat de inconstienta inainte de a cobora, sa le inghesui pe toate intr-o singura viata? Ce oi fi crezut, ca voi fi turnata la otelariile Galati? Sau ca voi fi din cauciuc natural recoltat din copaci in padurile Amazonului?

                Din nefericire pentru mine nu sunt nici una, nici alta. In consecinta senzatia mea este, ca as avea nevoie de o minivacanta. Din propria-mi viata! Una fara lectii repetitive, fara inchis cercuri karmice, fara reintalnit soti, iubiti, suflete pereche, frati, copii, surori si alte neamuri din vieti anterioare, fara studiat abecedarul emotiilor distructive si constructive, fara intelepciuni, inaltari, coborari in intuneric, urcari in curcubeu. Macar o perioada scurta de energie lineara mi-ar prinde bine. A fost un an aglomerat, cu lume multa, nu prea am apucat sa respir la liber perioade indelungate. Urcari pana in al noulea rai, caderi pana in zone foarte intunecate, o calatorie pe un montagne russe infinit, functionand legat la o baterie inepuizabila. Am inceput sa obosesc. Am inceput sa nu mai fiu in largul in orice situatie. Parca a fost un pic cam mult, masurat chiar si cu standardele mele.

               Dar asta se intampla ieri. Am avut o mica ratacire de moment. Ca azi sunt inapoi in “largul meu”. Si pot sa afirm din nou, ca toate lucrurile se intampla exact asa cum trebuie sa se intample. E o puternica magie in a reusi sa intelegi sensurile, tesatura ce se creaza in relatile umane, jocul pe care il joci, in toata maretia lui. Sa intelegi reflectia ta din oglinda pe care ti-o tine celalalt in fata chipului. Sa descoperi in pionul care joaca jocul alaturi de tine, frumusetea, maretia. Sa ramai uimit in fata miracolului care este viata. Cu toate la un loc: bune, mai putin bune, unele care iti par de-a dreptul catastrofice.

Iar cel mai frumos e sa realizezi ca “ai crescut”. Ca raportarea ta la ceilalti jucatori are alta consistenta. Una, in care si-a facut loc toleranta, smerenia si intelegerea. Sa poti aduce la nivel de experienta afirmatia ca: sursa relelor nu se afla niciodata in exteriorul tau. Sa-ti asumi viata, fara sa te invinovatesti pentru toate lucrurile pe care le faci, le spui, le simti, le traiesti. Sa inveti sa dai si sa primesti cu aceeasi masura.Sa fii tu! Nu e nevoie de nimic mai mult. Sa respiri adanc si sa te dai pe tine.

                                                    Va iubesc

ps. scuze de lipsa diacriticelor. Pe noul meu laptop nu stiu sa setez tastatura in limba romana. Sorry, promit sa remediez cat mai repede.