Am purtat de-a lungul vremii câteva fraze în mine, fraze
ce-mi răsunau în minte fără să reușesc să înteleg într-u totul semnificația lor
adevarată. Una dintre acestea este : avem puterea să schimbăm trecutul. Simțeam
profunzimea acestei afirmații dar nu reușeam sub nici o formă să aduc la nivel
de experiență. Până azi dimineață.
Am dedicat înotul matinal cuiva, pe care nu am reusit sa-l
iert in totalitate până azi. Am purtat într-un colt al sufletului impotriva lui o formă de ranchiună
inconștientă, îl învinovățeam de multe lucruri rele pe care le-am trăit. În ultimii ani am
avut iluzia că am reușit să iert aceste lucruri, să le uit, insă azi dimineață
am realizat că doar m-am amăgit. Până azi dimineață am trăit doar iluzia
iertării, iluzia uitării.
Am plecat azi dimineață fără să mă gîndesc la o persoană pentru care am să înot azi. După câteva
mișcări pe sub apă am știut pentru cine o fac. Am vizualizat-o pe Tara Albă a
Compasiunii, plutind in aer deasupra mea, in timp ce inaintam în apa bazinului.
Vizualizam lumina albă ieșind din inima ei, patrunzând prin vârful capului
meu . Apoi trimitem această lumină a
compasiunii către inima celui pentru care făceam efortul. Îngânam mantra compasiunii: OM TARE TUTTAREA TURE
SVAHA. Cea ce s-a întâmplat nu cred că poate avea vreo explicație cu măsură
umană. Simțeam cum tot corpul meu devenea compasiune, că toată durerea acelor
ani s-a scurs cumva în apa în care înotam, că toată durerea se șterge ca și
creta de pe tablă. Cu fiecare mișcare deveneam conștientă, că de fapt, nu era
nimic de iertat acolo, că nu era nici un vinovat. Că totul s-a întâmplat așa
cum trebuia să se întâmple, ca să mă aduca aici, unde sunt azi. Și după lungi
ani, pentru prima data, am reușit să privesc acea persoană cu înțelegere, iubire și compasiune. A fost
momentul în care am simțit că trecutul meu s-a schimbat, nu mai e chinuitor,
trist, reprobabil. Pentru prima dată am simțit că nu mai e nevoie să mă învinovățesc
nici pe mine, nici pe altcineva.
Când m-am oprit cu răsuflarea tăiată de efort, am mai plutit
o vreme pe marginea bazinului. Priveam la sfoara roșie legată la încheietura
mâinii stângi, legătura cu maestrul, care mi-a deschis în inimă puterea
compasiunii. Sfoara e darul de la Dalai Lama.
Și am înțeles modul în care poate lucra o
banală sfoara roșie. Am înțeles de ce trebuie să o păstrez legată acolo pâna se
rupe singură. Probabil îi va lua ani de
zile să se distrugă. Azi am înțeles, că abea atunci
când sfoara se va rupe, voi fi invățat și eu lecția compasiunii față de toate
ființele vii. Am luat-o azi pe prima dintre ele. Ca să ințeleg, cum raportarea
mea la viață prin energia compasiunii,
poate să-mi schimbe trecutul. Multumesc maestre! Multumesc Tenzin Gyatso pentru
darul pe care mi l-ai facut, sub forma unei banale sfori roșii.
Te iubesc și vă iubesc!
foto: moi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu