A trecut ceva timp de când nu am mai scris la carte sau pe blog.
Am senzația că o pâclă groasă mi-a invadat creierul, îl acoperă asemeni unei
meduze gigantice, atârnă până în apropierea ochilor, făcând-mă aproape oarbă. La
propria mea viață. Simt că în ultimele luni am rătăcit aiurea în tramvai,
oscilând între trăiri extreme, exact de pomană. Uneori urcam la cer, îmi creșteau aripi ce mă
înălțau într-o zonă inimaginabilă creierului uman. Și asta doar ca să am de
unde cădea. Să dau cu capul de toți pereții și de toate colțurile care există
în Universul ăsta. Apoi să rămân amețită, debusolată perioadă de
zile în șir. De luni de zile mă întreb de ce m-a adus viața în zona asta
tulbure, ce am de învățat și refuz cu atâta obstinență să văd, ceva ce cu
siguranță se vrea a fi o lecție simplă.
Am căutat răspunsuri în toate cotloanele
posibile, am apelat la prieteni inițiați în tainele astrologiei, șamanismului,
psihologiei, numerologiei, clarvederii. Pe moment credeam că am aflat taina, că
am ajuns mai aproape de înțelegere, că în decurs de câteva zile, chiar ore
să-mi dau seama că de fapt nu am înțeles nimic. Frământările deveneau tot mai
profunde, neînțelegerea se adâncea cu fiecare zi ce trecea . Săptămâni în șir am trăit într-o
debusolare exasperantă, care mă fereca intr-o celulă parcă la limita supraviețuirii. Toată nemulțumirea
începea să somatizeze în corpul fizic, pușca când într-o zonă când în alta, sub
formă de fel de fel de dureri.Uneori chiar mă întrebam dacă nu cumva îmi pierd
mințile.
Fraza care îmi revenea obsesiv era : Nu mai
vreau! Mă luptam cu un dușman imaginar, un balaur cu șapte capete, care îmi scuipa
foc direct în față, îmi pârjolea creierul, viscerele, mă epuiza. O himeră născută
din neacceptare, din dorința de a scrie scenarii mistico-fantazmagorice despre
vieți de poveste cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, despre iubiri ce sfidează
barierele lumii fizice, despre tinerețe fără bătrânețe, despre nemurire… despre orice nu avea legătură cu viața, așa
cum o percep majoritatea muritorilor. Încercam să fug într-o lume iluzorie, în
care e posibil să ajungi la stele, să presari pulberea lor în inimă și să
dansezi desculț, asemeni lui Zorba grecul pe plajă, fără să-ți pese că
cochiliile scoicilor te taie la picioare. Proiectam idealul acolo unde de fapt
era doar ceva banal, prozaic. Îmi risipeam energia acolo unde nu era nevoie de
ea, încercam să salvez acolo unde nu era nimic de salvat, încercam să fiu de
folos acolo unde nu avea nimeni nevoie de mine. Insistam cu obstinență să
rămân într-un loc străin mie, care era populat cu mult timp înainte de a ajunge
eu acolo, cu personaje dintr-un alt roman. Îmi dădeam silința să umplu un gol care de
fapt nu exista.
Fiecare gest, gând, acțiune mă îndepărta de
adevăr. Acela al vieții mele reale, în care îmi găsisem deja menirea. Îmi găsisem
sursa din care să mă hrănesc. Mă
întâlnisem deja cu Sinele meu, știam deja secretul, mergeam pe cărarea corectă.
Am simțit însă nevoia să mai vânez un pic de vânt, vorba lui Bob Dylan. Că doar
cum altfel aș simți că trăiesc? Cum altfel aș reuși să cunosc forța sufletului
meu de a merge mai departe, dacă nu m-aș poticni uneori în noroiul ego-ului meu?
Cum altfel aș reuși să-l cunosc în toată măreția lui, dacă nu l-aș lăsa uneori
să stea la cârma corabiei ? Să mă poarte pe mări învolburate, populate cu ființe
mitice, sirene cântând cântece dulci în încercarea lor de a mă face să-mi
sfărâm corabia de stânci.
Am auzit însă vocea lui Circe și mi-am înfundat
din timp urechile cu ceară. Am demascat mașinațiunile ego-ului și i-am smuls cârma
din mână. Tu să fii sănătos dragul meu Mini Me. Îți mulțumesc pentru lecție,
acum a venit vremea să te dai din drumul meu. Pentru că am treabă! Nu am vreme
să-ți ascult văicărelile de doi bani, să joc după scenariile tale demne de un
film de Aronofsky. Iau acum o pauză de la tine. Cu siguranță ne vom mai
întâlni, pentru că ești “de-al meu”.
Dar până atunci îți spun la
revedere plăcută, rămâi cu bine până la următoarea întâlnire. Sper ca data
viitoare să reușesc să fiu mai vigilentă.Te pup!
Vă iubesc
foto : artist Jane LeBlanc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu