Gânduri dupa Maraton Apuseni

Dacă acum un an mi-ar fi zis cineva că voi alerga semi-maraton montan îi râdeam in nas. Încă în hohote. Eu? Cum să alerg eu 21 de km pe munte? E absurd! La vremea aceea dacă alergam 5 ture de pistă în Babeș ( 2 km) eram ruptă în figuri. Și totuși mândră de mine. Nu alergasem niciodată în viața mea. Nici prin cap nu mi-a dat, niciodată, că aș putea să o fac . A fost ca un fel de rătăcire de moment, faptul că într-o buna zi mi-am luat niște pantofi de sport ponosiți din dulap și m-am hotărât să încerc.

Azi iată-mă pe locul trei pe podium. Știu că nu e mare scofală. La categoria mea de vârstă aleargă puține femei. Este ușor să fii sus în clasament, când concurezi cu o mână de oameni. Dar ideea, că aș fi putut să urc pe podium, dacă nu aș fi fugit acasă să-mi odihnesc oasele frânte de urcușuri și coborâșuri în Apuseni, este destul de motivantă.

Cum a fost ieri? A fost magie curată. Cu siguranță ați putea să-mi puneți întrebarea ce poate fi atât de deosebit în a urca și coborî până la epuizare pe munți. Ce plăcere poți găsi în a-ți pierde suflarea, în a transpira ca un cal înhămat la căruță, în a trăi acea senzație că următorul pas cu siguranță nu îl vei mai putea face, în a cădea, în a te ridica? E greu să explici. E ceva ce trebuie să trăiești ca să poți înțelege. E ca și cum l-ai lăsa undeva în urmă pe cel care ești în viața de zi cu zi. Ca și cum acolo în pădure, pe pășuni, pe cărări strâmte de munte, ai fi schimbat cu cineva pe care nu l-ai cunoscut până atunci. Un personaj nou în viața ta, un om ale cărui limite sunt cu totul altele decât acelea pe care le cunoști tu.

Am trăit ieri, acolo în Apuseni, într-o lume total nouă mie. O lume în care solidaritatea umană nu e doar un concept abstract, fraternitatea devine o realitate palpabilă. Am învățat dimensiunea cuvântului sportivitate. Acum simt că fac parte dintr-o frăție invizibilă, în care firele ce ne unesc sunt pașii făcuți, iubirea față de natură, față de semenul tău. Și e al naibii de bine să faci parte dintr-o asemenea frăție. Să simți că rezonezi cu toți cei care pornesc deodată cu tine de la linia de start. Atunci când stai acolo împreuna cu ei, simți că  ești parte dintr-un organism imens , respiri la unison cu ceilalți, resimți aceleași emoții, iar fluturii din stomac zboară de la unul la celălalt ca într-un ritual  de împerechere ciudat. E o lume frumoasă în adevăratul sens al cuvântului.

 M-am simțit extraordinar de bogată ieri. Și mă simt și azi, în ciuda durerilor ce mă chinuie la fiecare pas. Sufletul meu s-a îmbogățit cu o experiență despre care, cu siguranță le voi povesti nepoților mei. Pentru că va rămâne brăzdată adânc în suflet.

           Am recitit și am realizat: cuvântul cel mai des folosit a fost verbul “ a simți”. Cred că aici e frumusețea la povestea asta cu alergatul. Atunci când alergi, simți că ești viu, că trăiești la maxim. Ăsta e motivul pentru care alergatul dă dependentă . Una care nu dăunează grav sănătății. Puteți consuma în cantități nelimitate. Veți deveni mai frumoși, mai fericiți și mai sănătoși.

          Mulțumesc din inima organizatorilor de la Maraton Apuseni, voluntarilor, sponsorilor , tuturor alergătorilor și celor care ne-au susținut de pe margine. Voi toți împreună, ați făcut ziua de ieri  impecabilă! 

                                                   Vă iubesc! 

foto: Tudor Șofron