Eugenia și apocalipsa

 E a doua seară în care manelele urlă, fără număr. Oare ei nu se satură de atâta zgomot? Le aud prin termopane. Eu care mă lăudam în București, când vecinii m-au „manelizat” până la 5 dimineața, că la noi în Ardeal nu se întâmplă așa ceva. Manelizarea a cuprins tot globul pământesc.

Vine apocalipsa! Vă spun eu. Am dat azi peste un semn sigur. Nu se mai găsesc Eugenii la Kaufland. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată. Era totdeauna un raft ticsit cu Eugenii, de la toate firmele posibile. Cu cremă de ciocolată, de vanilie, verde cu mentă, cu biscuit de cacao. Pachete mici, pachete mari, care îmi dădeau o stare de siguranță. Le cumpăram și eram sigura că am ce hali la 2 dimineața, când mă apucă dorul de dulce. Mă culcam liniștită, adormeam fără  cea mai mică anxietate : la orice oră mă pot trezi, doar cobor la parter și salvarea mea e acolo în dulap: EUGENIA! Iar acum am insomnii.  M-am învârtit cu coșul jumătate de oră printre rafturile de  dulciuri și nici urmă de ea.  E semn sigur că cei patru călăreți ai apocalipsei au pornit către noi și le-au cumpărat pe toate. Sunt convinsă că au dat și șpagă la Kaufland. Ca să le cumpere și pe cele expirate din depozit, alea pe care de obicei le dădeau la ecarisaj, hrană pentru câini.

E jale mare fraților, dacă nu mai găsești nici elementara Eugenie.  Știți cum zice Da Vinci: simplitatea este forma supremă a sofisticării. Asta e Eugenia. Forma supremă a sofisticării. Dulce în forma lui cea mai pură. Cu o vagă esență de rom! Una subtilă, abia perceptibilă! Ți se topește în gură. Seara. Când ești singur și simți nevoia de o îmbrățișare. Muști din ea și ești salvat. EȘTI SALVAT! De ea. EUGENIA! Te inundă cu iubire prin papilele gustative, te liniștește, îți dă o stare de pace. Cum naiba să trăiești fără ea? IMPOSIBIL! Dacă nu trezești cu cel puțin două ambalaje goale pe noptieră dimineața, înseamnă că ai o mare problemă, te îndepărtezi de normalitatea lumii.

Ca să nu mai zic, că de ziua ta poți să-i faci o gaură în mijloc și să-i pui o lumânare, te simți de parcă ai avea cel mai grozav tort de la cofetăria Dana. Vă spun sigur, m-a salvat doi ani la rând.

 Ea e pe rafturi de cincizeci de ani. Mi-o punea mama în gentuță când mă trimitea dimineața la grădiniță.  Două pachete, adică patru perechi. Iar azi am umblat ca un zombi între rafturile de la Kaufland. Nu am găsit-o. Vă spun sigur. E semn că vine apocalipsa!

 Să nu ziceți că nu v-am avertizat!