Ultima zi din anul de grație 2013. Un an care
pentru mine a început cu lecții grele și s-a terminat cu lecții și mai grele. Un an în a cărei penultimă zi am
plâns pe umărul unui prieten, bolborosind printre lacrimi și muci: am obosit! Și-mi doream să rămână cu mine
până seara să pot continua în același ton pe umărul lui până îi fac leoarcă
cămașa, maieul, să-i fac baie în lacrimile mele. A trebuit însă să plece. Omul
venise să-l consolez. Pentru că era în aceeași stare jalnică ca și mine. S-a consolat
însă la gândul că ”aia
puternică” e mai rău decât el. Îmi pare rău prietene, ieri atât am putut. Next
time!
E
aceeași ceață peste pădurea Hoia ca în fiecare dimineață a ultimei săptămâni. Parcă
pătrunde prin termopan și-mi intră prin oase. Albă, lăptoasă, rece, umedă,
lipicioasă. Aprind câte o lumânare în speranța că mai diluează din densitatea
ei. Le aud și acum cum sfârâie, topind cu căldura lor încremenirea acestei
ultime zile din an.
Îmi răsună
în ureche niște cuvinte pe care le-am citit ieri:
Vapoarele sunt sigure în port, dar vapoarele
nu au fost făcute pentru a rămâne în port.
John A. Shedd
Am
navighat tot anul pe oceanul vieții asemeni lui Ulise. Ocean, care uneori era calm, fără valuri, altădată cuprins
de furtuni, am trecut prin cicloni. M-am oprit pe plaje însorite, am poposit în
orașe necunoscute, am cunoscut mulți oameni frumoși, m-am împrietenit cu
vântul, cu furtuna, cu soarele, cu stelele, pădurile, cu apa, cu muntele, cu
frigul, cu căldura. Mi-am făcut prieteni noi, mi-am regăsit surori, iubiți din
alte vieți, sufletul pereche, am închis
cercuri karmice, am iubit, am plâns, am râs cu lacrimi, mi-am ținut prieteni de
mână, am plâns pe umărul lor și ei pe umărul meu, am făcut lucruri frumoase, am
făcut lucruri pentru care a trebuit să mă iert ( și uneori nu a fost ușor) . Am plonjat în adâncuri,
am urcat pe crestele munților, m-am pierdut, am rătăcit, m-am regăsit, apoi iar
m-am pierdut. Am cunoscut succesul, am rămas leftera și mi-au sărit prietenii
în ajutor, am învățat lecții foarte grele, uneori sfâșietor de grele. Am
alergat mulți kilometrii, mi-am
depășit propriile limite. Am realizat că pot, chiar și atunci când credeam că
nu mai am resurse. Am căzut, m-am ridicat, m-am târât, am zburat. Am citit, am
scris, am ascultat muzică bună, am mers la cinema, am mâncat nachos, am băut Coca Cola chiar dacă țineam regim. Am slăbit, am învățat să mănânc ca să mă hrănesc, nu ca să supraviețuiesc, am învățat să mă spăl conștient. Am călătorit mii de
kilometrii cu trenul, autobuzul și Suzuka mea.
L-am cunoscut pe Dalai Lama și poporul lui. Am
învățat de la el lecția compasiunii. Am acceptat că sunt lumină și întuneric,
acum știu că una fără cealaltă nu poate exista. Acum știu că nu-I pot iubi pe
ceilalți fără să mă iubesc pe mine. Că nu pot să-i iert pe ceilalți fără să mă
iert pe mine. Am îmbrățișat copaci, am mângâiat copii, am privit răsăritul de
soare în Himalaya. Am publicat o carte, am pictat, am desenat, i-am învățat pe
ceilalți că fiorul creației e la îndemâna oricui. M-am simțit iubită, m-am
simțit abandonată, m-am simțit singură, am simțit iubirea prietenilor și a oamenilor.
Am primit cadouri, am făcut cadouri. M-am lăsat de fumat.
Am învățat
că puterea de a merge mai departe o găsești doar în tine. L-am găsit pe DUMNEZEU în adâncul meu, acolo unde nu mă gândisem să-l caut niciodată. Și în ciuda faptului că mă simt uneori singură pe lume, acum știu: întotdeauna
am fost văzută, întotdeauna am fost în siguranță, întotdeauna am fost iubită.
Toate
astea pentru că n-am stat cu vaporul în
port. Am ridicat pânzele și am dat voie vântului să mă poarte în necunoscut. Pentru că, asta
înseamnă să trăiești: să ai curaj să înfrunți necunoscutul. E singurul mod în
care Divinul se manifestă. Calea revelației e aceea în care dai voie
necunoscutului să devină cunoscut! Chiar dacă uneori simți că ai obosit.
În
consecință o să va fac cea mai ciudată urare de Anul Nou pe care ați primit-o
vreodată: VÂNT LA PUPĂ!- asta vă doresc
pentru 2014.
Vă iubesc!
foto : habar nu am de unde am luat poza. Sa-mi fie cu iertare!
