Aș fi putut să te iubesc. Din toată
profunzimea inimii mele. Dacă ai fi avut nevoie de iubirea mea. Așa cum m-ai
lăsat să mă amăgesc. Așa am crezut, pentru o scurtă vreme. Că vrei să primești
ceea ce am eu de oferit.
Nu aș fi cerut nimic în schimb. Nici să-mi dai averi, nici
să-mi aduci luna de pe cer, nici să-mi construiești case, să-mi sapi fântâni, să-mi îngrijești copiii, să-mi cumperi mașini, să mă alini la bătrânețe, să-mi ștergi
ochii când plâng, să mă aștepți în gară când mă adun de pe drumuri, să mă faci
fericită, să mă cerți când sunt dezordonată, să mă faci să râd când sunt
tristă, să mă ignori cănd sunt furioasă, să râzi de frustrările mele, să mă încurajezi cănd îmi pierd nădejdea, să-mi cari sacoșele de la piață, să-mi
plătești chiria, să mă speli pe spate, să muncești pentru mine, să mă suni din
5 in 5 minute, ca să știi că sunt bine.
Poate, aș fi vrut să împarți toate astea cu mine.Fără sa cer.
Iar eu, din supraplinul inimii mele ți-as fi
împletit coroana de nestemate, să le atârni peste inima ta. Ca să cunoști
iubirea mea. Din lacrimi ți-aș fi țesut straie de sărbătoare mătăsoase, ca să
nu mai simți niciodată frigul . Din tot săpunul lumii, ți-aș fi făcut balonașe
de săpun, ca să nu mai văd pe chipul tău
tristețea, niciodată. Aș fi adunat toți norii de pe cer, i-aș fi ferecat in
colivii, să nu-ți mai umbrească chipul. Aș
fi mutat toți proștii din lumea asta, pe o insulă pustie, ca să nu te mai supere
nici unul. Aș fi legat ciocul păsărilor, să nu-ți tulbure somnul dimineața. Aș fi mutat munții
din loc, dacă ți-ar fi stat in cale. M-aș fi prefăcut surdă, ca să nu aud
minciunile, oarbă ca să nu văd greșelile. Aș fi făcut omletă dimineața, cafea, poate uneori aș fi
prăjit chiar pâine.
Tu insă nu ai nevoie de nimic din
toate astea. Poate.....de cafeaua de dimineață. Aia poți să ți-o faci și singur.
Iar eu am să mă straduiesc din răsputeri să te blurez pe ecranul vieții mele.
Până devin amnezică. Voi smulge toate amintirile, bune- rele, le voi sufla in baloanele de săpun. Să urce la
ceruri să le inghită corbii, să sughită miros de lavandă. Sau să vomeze
curcubee.Poate va ajunge unul dintre ele pâna la tine. Să-ți amintească: undeva în lume e o femeie, care te-a iubit. Așa, la timpul trecut, ai înțeles bine.
Da, ți-as fi făcut și omletă dimineața în timp ce
te uram, pentru că miroasă a ouă în casă. Dar, te-aș fi sărutat pe ochi în timp ce îți puneam ouăle pe farfurie. Mi-aș fi
băut abia apoi cafeua. Ca o doamnă superioară ce sunt.
Plec mai departe. Aici nu a mai rămas nimic. Nici ecoul liniștii. Nici dorul, nici dorința. Poate un strop de melancolie și o certitudine: aș fi putut să te iubesc. Nu stiu pâna când.... dar aș fi putut să o fac!
ce bine scris, ce frumos spus si ce elegant mascata durerea, cu gratie...
RăspundețiȘtergere