Când tu ești tu, ești o rugăciune pentru Univers!

Zgomotul roților de tren mă inspiră. Sunt din nou la drum, viața mea a devenit o călătorie continuă. Ajung  acasă prin Cluj, doar să mai spăl o mașină de haine. Când rufele s-au uscat, urc in Suzuka, următorul autobuz, tren sau avion și pornesc către altă destinație.

 Duminică seara ( de data asta in Bran) am plecat la culcare cu intenția vădita de a mă trezi luni și a scrie despre experiența taberei de ”TREZIRE” cu Rune. Vezi de treabă! Nu m-am ridicat din pat până la ora 14. Mă simțeam de parcă cineva m-ar fi intins pe jos și m-ar fi batut din cap pana în picioare cu un mai. Eram descompusă în componente mărunte. Ziua mi-a trecut încercând să mă reîmbin bucațică cu bucațică. Mă întrebam ce-mi dădea senzația de sfârșeală?  Cele 9 zile care au trecut, nu am făcut altceva decât să mănânc, să dorm, să meditez și să-l ascult pe Rune. Nu aș avea nici un motiv de oboseală. Corpul meu fizic însă îmi transmitea altceva. Vroia doar să zacă.

Mintea îmi era la fel de obosită ca și corpul. Găndurile erau rare, leneșe, aproape inexistente. Se mai arunca câte unul înainte, însă nu avea nici un spor. Le ignoram cu nonșalanță.  Nu aveam chef nici sa vorbesc la telefon, cu atât mai puțin să socializez. Lăsam lucrurile să se așeze in interiorul meu. Toate câte le-am trăit acolo sus în inima munților. Pentru că au fost multe trăiri, profunde, ciudate, incredibile, unele chiar fantasmagorice. Am trecut prin toate stările, de la agonie la extaz. De la furia primelor zile, care m-a facut să refuz îmbrățișări, la calmul cel mai profund. De la ură, la iubirea aceea, care te face să devii penibil - iți dă  impulsul ciudat de a-i îmbrățișa pe toți, în timp ce le șoptești la ureche, că îi iubești. Am trăit dislocări în timp, am aterizat în experiențe deja trăite, le-am retrăit cu aceeași intensitate. Am văzut oameni care erau la sute de kilometrii distanță de mine, stând pe scaunul din fața mea. Am trăit neființarea, disoluția totală și apoi am revenit in lumea fizică. Am găsit acel ”no-thing” ( nimic)  undeva intr-un loc nedefinit din ființa mea, crezănd ca am trăit o experiență eșuata, ca să-mi dau seama  a doua zi, că de fapt acel nimic e SURSA pe care o caut cu înverșunare de mii de vieți.

În tot acest timp rațiunea  protesta cu vehemență impotriva tuturor trăirilor. Mai protestează și acum. Uneori mă cuprinde chiar un sentiment de panică pentru câteva fracțiuni de secundă. Pentru că e greu să renunț la convingerile pe care le-am acumulat de o viață întreagă. Parcă tot ce am trăit pănă acum devine inutil, dacă nu mă mai identific cu trecutul. Cu ce-mi voi ocupa mintea dacă ea nu mai face planuri anxioase de viitor? Ce voi deveni acum că mi-am lăsat sus pe munte toate identificările, măștile, rolurile? Într-un fel e înspăimântător. Pe de altă parte insă e cea mai puternică eliberare pe care o poate trăi o ființă umană. Să aduci la nivelul experienței convingerea că nu te-ai născut niciodată, nu vei muri niciodată, că ești veșnic, iubit, văzut și niciodată singur.

Îmi răspund singură la întrebare: voi deveni cea ce sunt deja. De fapt, nu trebuie să devin nimic, doar sa fiu. Așa cum a zis Rune: când tu ești tu, ești o rugăciune pentru Univers. Nu e nevoie de nimic mai mult.

Am ajuns între timp foarte aproape de București. Mă opresc aici, dar promit să revin cu detalii.

                                                                                Vă iubesc