Casă dulce casă

E un sentiment atât de reconfortant să devii un locuitor universal, să ai mai multe locuri pe care să le poți numi acasă. Nici măcar apartamentul în care locuiesc la Cluj nu e al meu, stau intr-un hotel, cu chirie, dar eu il numesc acasă. Pentru că e locul în care mă intorc de fiecare data, e locul unde îmi regasesc copiii, hainele în dulap, cărțile mele,mirosul meu, patul care mi-e cel mai familiar dintre toate.

 În fond ce inseamnă acasă? E locul în care ne întoarcem cu drag, e locul pentru care simțim acel dor mocnit, atunci când nu suntem acolo. Era o vreme în care aveam un singur acasă. Dar nu era o casă anume, era orașul în care mă născusem și crescusem. Orașul în care își doarme somnul de veci tatăl meu. Orașul în care mi-am adus pe lume copii, orașul în care mă așteaptă mama mea să revin la ea. Acum foarte mulți ani , fiind in Germania in vizită la rude, am făcut afirmatia că eu iubesc țara mea natală, orașul căruia  simt că îi aparțin. Aud și acum în urechi râsul batrjocoritor, al carei țintă am devenit, după această afirmație și întrebarea: ce poți să iubești la țara aia? Mai ales tu, care ești unguroaică?  Nu înțelegeam. Dar care țară ar trebui să o iubesc?

Eu nu am alta, asta e a mea! Bună- rea cum e, o iubesc!

 Iar în acest moment al vieții mele trăiesc un sentiment ce-mi dă o  împlinire extraordinară. Acela de a aparține mai multor ”acasă”. Să pot să zic că mă duc de acasă- acasă. De acasă de la Cluj, acasă la București. Pentru că acolo mă așteaptă oameni care sfințesc locul în care stau. Oameni care mi-au oferit un al doilea cămin, oameni care au fost alături de mine atunci când aveam nevoie. Oameni care au devenit familia mea adoptivă, care mi-au oferit căldură și iubire.  Mulțumesc sora mea Emilia și nepoata mea Ana !

Săptămâna trecuta am descoperit că mai am o casă. La Bran. Camera 9, la pensiunea Aron. A devenit tot casa mea. Datorită oamenilor care dau viață acelui loc. Mi-a devenit atât de familiar în cei doi ani și jumătate de când merg acolo, încat pot să numesc acel loc tot acasă. Mulțumesc Adina și Sandu!( Sandule! Ești singurul din lumea asta, care are dreptul să mă întrebe unde am stat până așa târziu)

Tot acasă sunt și la centrul Novum din Brașov. Am devenit  parte dintr-un angrenaj, creat de o femeie extraordinară. O ființă cum puține sunt în țara asta ( o spun cu mâna pe inimă) Un suflet care trăiește cu convingerea că avem puterea să schimbăm ceva în țara asta, dacă punem umăr langă umăr, iar cănd vorbește despre asta, ochii ei devin ca doua diamante. Pune pasiune în munca ei, o profesionista desăvârșită, crede în puterea transformării.  Mulțumesc Eniko!

Toată viața mea asta mi-am dorit: să merg acasă cu drag. Mulți ani mi-a lipsit această tihnă, de a-mi dori să mă  intorc acasă cu drag, căci: vai de omul care nu trage la casa lui! Acum am devenit milionară de acasă.Nu cred că găsesc cuvinte cu care să pot exprima bogăția de care am parte. Universul a fost darnic cu mine, iar eu sunt profund recunoscătoare pentru acest lucru.

Vă iubesc!