De ce toate mi se întâmplă numai mie? Oare
pentru că le caut cu lumânarea? Aşa ar zice unii. De ce naiba trebuie să caut
acolo, unde la alţii nici nu le-ar da prin cap? De aia! O vorbă din bătrâni zice:
dacă cauţi, găseşti! Ce ţi-e şi cu Universul ăsta! Îţi serveşte cu atât uşurinţă
răspunsuri la întrebări imposibile, sfidând normalitatea, ca şi cum ar fi la ordinea zilei, sa te chiorăști în timpuri de mult apuse.
Poate, chiar să-ţi dea voie să ignori timpul
linear, dacă-ţi doreşti cu orice preţ să afli răspunsuri. Îţi dă acces la
amintiri atât de adânc îngropate în memoria subconştientă, încât rămâi
cutremurat în momentul în care ele se revelează. Poţi să trăieşti o zi, în care
să nu mai realizezi, dacă eşti aici sau dincolo de timp, să nu mai ştii, dacă
cea ce simţi aparţine acestei lumi sau uneia, demult apuse. Nu ţi-e foarte clar
dacă emoţia care răbufneşte îţi aparţine sau o cari după tine, în străfundul
subconştientului, din alte vieţi, din dimensiuni paralele, ori le preiei din
subconştientul colectiv. Ai o singură certitudine! Că o emoţia stranie e
prezentă acum în tine, e reală şi te strânge de gât. Stoarce lacrimi pe care eşti
nevoit să le înghiţi cumva, pentru că trebuie să funcţionezi între oameni şi nu
dă bine să te apuci de bocit, în timp ce înghiţi clătitele cu ciuperci. Că ai
un nod imens în gât şi oricât ai încerca să te concentrezi pe respiraţie, el se
încăpăţânează să exercite o presiune constantă, dându-ţi senzaţia, că în următoarele
cinci minute vei deveni exoftalmică. Abia aştepţi să ajungi în liniştea casei
tale, ca să poţi da drumul şuvoiului, să-ţi goleşti capul de apă, să eliberezi
tensiunea ca un vas sub presiune uitat pe foc.
Stai
pe covor şi te întrebi dacă îţi pierzi uzul raţiunii, dacă imaginile ce se
perindă pe ecranul minţii tale sunt tălmăciri ale creierului, care a luat-o
razna sub presiunea emoţiei? Tragi draperiile, închizi termopanele şi aştepţi să
se termine într-un fel sau altul. Auzi urcând din rărunchii tăi un urlet de
durere, dar eşti conştientă: nu e vocea ta. Te sfâşie o tristeţe, care nu aparţine
fiinţei tale, dar e acolo în tine, ca şi cum ar vrea să te sufoce în următoarele
secunde. Ai senzaţia că eşti aici, dar eşti în acelaşi timp şi dincolo. Dincolo
unde? Acolo, de unde-ţi vin răspunsurile ce le-ai cerut. Voalul s-a subţiat şi
ai putut privi dincolo de el. Nu asta ai cerut? Nu asta ai căutat? Atunci ea de
aici! Îţi oferim cu mare drag toate răspunsurile de care ai nevoie!
Imaginile se împletesc cu frânturi de voci,
cu mirosuri ciudate, imagini ce durează fracţiuni de secundă. Suficient însă, să
te facă să înţelegi. Să legi piesele puzzle-ului, puse în imaginea întreagă, la
distanţă de ani. Să înţelegi, de ce ai pictat flori de cireș, de ce ai tânjit după o anumită mobilă, de
ce când treceai într-un anumit loc, inima începea să-ţi bată
mai puternic, de ce ai citit anumite cărţi cu atâta drag, de ce iubeşti anumite
filme, de ce te fascinează o anumită cultură, de ce tânjeşti
să înveţi o anumită limbă, de ce te fascinează caligrafia, de ce asculţi un
anumit fel de muzică? Să înţelegi de ce o persoană a intrat în viaţa ta exact
acum. Primeşti lecţia, căreia i-a venit rândul în acest moment al vieţii tale,
servită pe tavă de argint. Exact când ai crezut că le-ai văzut pe toate, că le ştii
pe toate, că eşti ZEN şi nimic nu te mai poate scoate din echilibru.
Pe măsură ce se face lumină, presiunea începe
să scadă, te eliberezi din strânsoare. Înţelegi că tristeţea pe care ai cărat-o
după ţine ani de-a rândul aparţine unei alte lumi, altor timpuri. Ăsta e
motivul pentru care ţi-e străină! Descâlceşti iţele, care păreau fără nici o
noimă, găseşti capătul fiecărui fir şi reuşeşti să refaci mosoarele de aţă.
Faci ordine între piesele aruncate la întâmplare, te distanţezi de imagine şi
ea devine clară. Tu însă nu mai am strop de vlagă. Răspunsul primit te-a secătuit,
dar ai înţeles în sfârşit! Arunci batistele pline de muci la gunoi, stângi lumânările,
mulţumeşti Cerului şi părăseşti victorioasă câmpul de bătălie. Ai mai câştigat
un război cu propria-ţi umbră. Poţi să o iei mâine de la capăt, ai înţeles
mesajul.
Fiindcă am adormit
Gândind la tine, de aceea
Mi-ai apărut in somn?
De-aș fi stiut ca-i doar un vis
Nu m-aș fi trezit nicicând.
Ono No Komachi- sec IX
Vă iubesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu