Cine ești tu?

Acum câțiva ani am participat la un workshop care se numea Cine ești tu? Undeva la o pensiune draguță prin Moeciu, dacă bine țin minte. Era vreme friguroasa, nu aveam incălzire in camere, apă caldă la dușuri, aveam în schimb, interdicție la telefon și program spartan cu trezire la ora 5 dimineața. Pe la 5 jumătate eram deja așezați câte doi, față in față,  interlocutorul îți arunca în plină figură intrebarea: Cine ești tu? Rețin furia pe care o simțeam crescând în interiorul meu la auzul ei. Nu-mi venea nici un răspuns pertinent. Simțeam doar furia crescând, pentru că nu mă lăsau să-mi duc la capăt rutina de dimineață cu căscatul,cafeaua, țigara, dușul. Priveam la cei din jurul meu, toți erau morocănoși, aproape nimeni nu vorbea. A durat 4 zile, am plecat de acolo fără să aflu cine sunt.

 Ce aș raspunde acum, la o distanță de 5-6 ani?

Acum aș spune că cea mai puternică amprentă asupra noastră, o pune familia în care ne naștem. Educația pe care o primim, bagajul emoțional pe care îl aducem cu noi. Faptul ca suntem crescuți într-un mediu iubitor in care ne simțim în siguranță, lipsit de milioane de interdicții, limitări inutile, poate să ne ajute să devenim niște adulți încrezători, care au curajul să-și asume viața. Mediul familial este acela, care are o influență majoră asupra modului în care ne vom juca mai tîrziu rolurile în societate.

Mi-am pus de atîtea ori întrebarea: oare școliile prin care trecem au vreo influență in definirea adultului de mai târziu? Cu siguranță DA. Nu vreau să fac o analiză comparativă, între scoală prin care au trecut părinții mei, eu, apoi copiii mei. E un subiect mult prea vast ca să mă apuc sa-l despic.

Am mai gasit o listă lungă cu cea ce mă definește ca om, intr-un anumit moment al vieții mele: trecutul meu, prietenii pe care îi am, iubiții, iubitele pe care îi  aleg, familia pe care mi-o întemeiez, meseria pe care o fac, modul in care îmi cresc copiii, locuința in care locuiesc, mașina pe care o conduc, locurile spre care plec în vacanță,  cărțile pe care le citesc, filmele la care mă uit, muzica pe care o ascult, hobby-urile pe care le am, kilogramele pe care le car dupa mine, hainele pe care le port, restaurantele pe care le frecventez si probabil incă multe altele. Toate astea însă mă definesc ca entitate socială, materială.

Dar ce mă definește ca ființă, dacă aș da la o parte toate astea?

 În acest moment al vieții mele, pe mine personal, convingerea  că adevărata mea natura omenească este parte din ÎNTREG. Faptul, că am reușit să aduc la nivel de experiență această trăire, că am devenit conștientă de interconectarea cu tot cea ce este în jurul meu, identificarea cu incomensurabilul, indestructibilul. Mergând mai departe, revelația că, sursa suferinței stă in iluzia separării de ÎNTREG, mă definește, implicit și ca ființă socială.

Certitudinea a fost construită din trăiri care au durat fracțiuni de secundă. Însă odată accesată, devine ireversibilă. Devine un reper în viața ta, de unde nu mai am drum de întoarcere. Îți schimbă viziunea globală asupra existenței. Înveți că esti ceva, ce depașește numele și înfațișarea ta. Te responsabilizează in moduri uneori ciudate, pentru cei din jurul tău. Stii că ești parte dintr-un joc vast, ți-ai asumat niște roluri pe care ești nevoit să le joci. E momentul in care strănsoarea cedează, suferința se diminuează cu fiecare zi ce trece. Nu te mai sperie lumina sau întunericul, pe care le întrezărești în interiorul tău, inveți să le accepți făcând parte din tine. Viața devine magie pentru că ȘTII: nu există rău sau bine. Există doar experința in derulare.  

Răspunsul pe care l-aș da acum e simplu : EU SUNT CEL CE SUNT! Pentru mine workshopul s-ar temina in 20 de secunde, fără alte filozofii.

Vă iubesc

foto: moi