Sunt in autocarul care mă duce către București. Fac lunar acest drum,
călătoresc de la Cluj către capitală cu acest mijloc de locomoție; bineințeles
din motive financiare. E cel mai ieftin dintre toate.
Mama mă căinează de câte ori pornesc
la drum, îmi plânge de milă: săraca copilă, ce greu își câstigă pâinea.Împreună
cu prietenele ei pensionare, pun la cale diverse strategii,să mă angajeze funcționar la stat ( adica la nefăcut nimic). Pe mine
nu mă deranjează de loc aceste drumuri lunare, chiar îmi plac. E un timp pe
care mi-l aloc doar mie. De obicei citesc câte o carte, ascult muzică, ma uit
la un film sau pur si simplu privesc
peisajul. De exemplu în acest moment scriu.
În toată povestea asta cu călătoriile există un singur lucru care mă irită.
Noroc că există in era modernă, gadgeturi care mă ajută să depașesc această stare de iritare cu
ușurință. Din genul, cu care pot să-mi
astup urechile șă să dau muzica la maxim, să-mi bubuie tobele in cap până îmi ies
ochii ca la melc.
Oamenii care vorbesc la telefon interminabil, ei sunt cei care îmi cauzează
nevoia mea de izolare fonică. Chiar in acest moment pe scaunul din spatele meu
stă o ”cucoana”, care de 300 de km incheiați vorbește la telefon. În scurtele
momente, când intre doua piese de muzicale, se face liniște în căști, o aud cum turuie într-una. Despre
te miri ce: rețete de prăjituri, contracte de mii de euroi, murături. Subiectele ei sunt inepuizabile. La fel am călătorit odată cu o tânără care a vorbit
la telefon din momentul in care s-a urcat in autbuz in Cluj, până a coborât in
București. Dacă ar fi spus ceva interesant, în toată invălmășeala de fraze povestite, aș
fi putut scrie un roman despre viața ei.
Atât că nu l-ar fi citit nimeni, nu ar fi conținut nimic epic.
M-am tot gândit, ce îi împinge pe acești oameni sa-și etaleze viața în fata
altor 40 de călători, să-și spele rufere murdare in auzul tuturor? Singura
explicație acceptabilă pe care am gasit-o: le este frică să rămână singuri
cu propria lor persoană. Un drum lung de 8-9 ore te confruntă cu ”oglinda” și
s-ar putea să nu fii foarte mulțumit de ceea ce vezi acolo. Te întâlnești cu
propriile tale gânduri și nu gasești nici un orgasm intelectual printre ele. Preferi să-i poluezi pe ceilalți
oameni- cu care ești obligat să rămâi ferecat preț de 9 ore in spațiul strâmt
al autobuzului- decăt să privești in adâncul tău.
Nu mă pot supăra pe ei. Trebuie să fie o senzație cumplită să nu poți rămâne
în compania propriei tale persoane nici macar pentru o scurtă perioadă de 5
minute. Să fii nevoit să atârni tot timpul pe spinarea cuiva ca să te poți
simți în elementul tău.
Noroc că eu am găsit soluția de a mă autoexclude din viața lor socială . O investiție intr-o pereche de căști Sony și problema
mea a disparut.. Cînd sunt cu ele pe urechi, pot sa vorbească la telefon toți
calatorii deodată, eu nu-i mai aud. Am să fac totuși o sugestie conducerii
companiei Dacos. Așa cum au pe geamuri anunțuri,care te avertizează că e
interzis să consumi alimente in autobuz, ar trebi sa pună niste flyere, prin care
să anunțe călătorii, că vorbitul îndelung la telefonul mobil poate provoca
tumori pe creier. Poate asta ar pune o cărămidă la nivelulul de autocunoaștere
al cetățeanului, pribeag pe meleagurile patriei. Poate mi-ar reduce si mie poluarea
cu decibeli!
Vă iubesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu